Go to ...

Stiri Timisoara

Aflăm totul la timp!

RSS Feed

Ce s-a schimbat la înmormântări în timpul pandemiei de coronavirus?


Orice ceremonie funerară trebuie să fie efectuată în conformitate cu noile reguli impuse inițial în starea de urgență și, mai apoi de starea de alertă maximă.

Va mai dura multă vreme până când vom ajunge la o relaxare totală în materie de libertăți cetățenești. Plus că se tot anunță că va veni și al doilea val al pandemiei din toamna lui 2020, deci… avem de așteptat probabil sosirea viitorului an pentru a intra în normalitate.

Nici ultimul rămas bun nu mai este ce a fost anterior pandemiei de Covid-19!

Odată cu pandemia coronavirusului, firmele de înmormântare și-au schimbat dramatic metodele de lucru pentru a se conforma ordinelor autorităților sanitare. Familiile sunt obligate să spună un ultim adio de la distanță celor pierduți, iar partea birocratică în materie de pompe funebre se face prioritar prin apeluri telefonice sau pe e-mail-uri.

Ceremoniile religioase extinse sunt interzise, iar înmormântările sunt private în cel mai strict înțeles al termenului. Doar cei mai apropiați membri ai familiei pot participa la ceremonia (în starea de alertă maximă: 16 persoane). Evenimentul de la cimitir are loc cât mai repede posibil și cu distanțarea necesară a participanților, astfel încât să nu existe riscul de contagiune cu Sars-Cov-2.

Guvernele țărilor greu încercate de pandemie, care au avut și încă mai au un număr mare de victime ale coronavirusului, au impus restricții chiar mai dure decât la noi în România. Firmele ce oferă servicii funerare au trebuit ca să se adapteze rapid noilor cerințe legale.

Iată doar câteva dintre acestea:

În China, regulile publicate de guvern arată că incinerarea sau îngroparea, după caz, se va face obligatoriu aproape de locul unde se găsește cadavrul, transportul la distanță și conservarea trupurilor persoanelor decedate fiind interzise.

În Italia, persoanele spitalizate în condiții terminale nu au putu ca să-și ia rămas bun de la familiile lor, din cauza pericolului transmiterii infecției, iar cadavrele victimelor au fost transportate inclusiv de armată, din cauza supraaglomerării cimitirelor din unele părți ale țării.

Deși măsurile adoptate de diverse state pentru a ține pandemia de Covid-19 sub control sunt legitime, este necesar să recunoaștem că multe dintre ele pun dreptul la sănătate în conflict cu dreptul la exprimarea durerii în mod tradițional, ambele legate de drepturile însăși demnitatea persoanei umane.

Cremarea obligatorie a cadavrelor, așa cum s-a întâmplat în China sau imposibilitatea de îngropare (ca urmare a supraaglomerării în cimitire sau a unui alt motiv), reprezintă blocaje pentru derularea etapelor unui doliu normal în ceea ce îi privește pe apropiații care au pierdut o persoană în pandemie.

Măsuri speciale adoptate de firmele funerare din țara noastră pentru prevenirea transmiterii noului coronavirus Sars-Cov-2

Personalul mortuar este mai puțin susceptibil ca să se infecteze cu Sars-Cov-2 de la persoanele decedate, purtătoare ale virusului ucigaș, dacă adoptă proceduri adecvate de control al infecțiilor și poartă echipament de protecție adecvat.

Din setul de reguli ce trebuie respectate de către angajații de la pompe funebre în această perioadă fac parte următoarele:

– preluarea decedatului de către firma funerară se face de angajați care poartă combinezon special, mască, ochelari, cizme de cauciuc și mănuși chirurgicale;

– transportul se face doar cu capacul sicriului sigilat și doar folosind mașini de transport funerar autorizate în acest sens;

– preluarea cadavrelor pentru transport este posibilă doar în saci ce sunt închiși ermetic;

– cadavrul trebuie stropit anterior sigilării sacului cu soluții omologate de dezinfecție;

– nu se mai face îmbălsămarea cadavrului;

– nu se mai ține priveghiul tradițional în cazul persoanelor diagnosticate cu Covid-19;

–  slujba religioasă este mai scurtă;

– la înmormântare nu pot lua parte mai mult de 16 persoane.

Evident, dreptul colectiv la sănătate prevalează în scenariul în discuție, în detrimentul dreptului persoanelor la doliu (în înțelesul tradițional al acestui termen).

Cu toate acestea, acest drept (de a jeli o persoană decedată) nu trebuie ignorat sau privit cu superficialitate și merită să fie păstrat ori de câte ori este posibil.

Trebuie respectată demnitatea morților, în armonie cu tipul de cultură, religia, tradițiile în care a trăit.

Pentru detalii despre cum se desfășoară o înmormântare în timpul pandemie (în cazul în care aveți un deces în familie acum) puteți contacta reprezentanții firmei Funerare Ghica care vă pot da informații pertinente în acest sens.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *