S-au pus în vânzare biletele pentruZILELE FILMULUI GERMAN la TIMIȘOARAce vor avea loc la Cinema Victoria, între 9-12 martie


ZILELE FILMULUI GERMAN ajung anul acesta pentru prima dată și la Timișoara unde spectatorii sunt așteptați la Cinema Victoria, între 9 și 12 martie cu o selecție a celor mai bune titluri din cinematografia germană a ultimilor ani, prezentată în premieră pe marele ecran. „Centrul Cultural German revine în atenția cinefililor din Timișoara prin reluarea tradiției de a difuza filme germane actuale. De data aceasta într-un format nou, comprimat, o producție a Institutului Goethe din București. Mai mult, profităm de redeschiderea Cinematografului Victoria, care ne oferă cadrul optim pentru eveniment.” spune Mona Isabela Petzek – directorul Centrului Cultural German Timișoara.

„E o alăturare de filme pe care nu ne-a fost ușor s-o alegem din multitudinea titlurilor produse sau coproduse în Germania în ultimii ani, însă e o selecție cu care ne mândrim și care reprezintă deopotrivă țara de origine dar și realitățile din România, adresându-se spectatorilor pe mai multe niveluri, plecând din zona mai comercială (unele titluri) până la profunzimi ce vă vor aduce mai aproape nu doar de filmul german ci de natura umană.” precizează Marina Neacșu, coordonatorul ZFG#15.

Festivalul va fi deschis de DIE GOLDFISCHE | PEȘTIȘORII AURII, filmul ce dă și imaginea de pe vizualul ediției de anul acesta. Oliver rămâne paraplegic în urma unui accident de mașină. Vrând să-și scoată banii negri din Elveția, organizează o excursie terapeutică cu ‘Peștișorii de aur’, un grup ciudat de persoane cu dizabilități din centrul de reabilitare în care acesta este acum rezident. Începe un road movie plin de umor, care încalcă adeseori regulile de corectitudine politică, „un film pe care nici nu știm cum să-l încadrăm: e hilar în timp ce-ți vine să plângi pe alocuri, e ironic și frust în timp ce te umple cu o senzație extrem de caldă și plăcută de încredere în umanitate.” exclamau cei de la B.Z..

Tot joi este programat și filmul MEIN SOHN | FIUL MEU, distins la Filmfest München 2021 cu Premiul pentru cel mai bun film – Neues Deutsches Kino și regizat de Lena Stahl. După un accident grav, Jason trebuie să ajungă din Berlin la o clinică de reabilitare din Elveția. Fiindcă nu are voie să zboare, mama lui îl duce cu mașina până acolo, sperând ca astfel să refacă legătura pierdută cu fiul ei adult. „Pierderea unei persoane dragi și dragostea pentru cineva sunt sentimente strâns legate în MEIN SOHN, o dramă emoționantă” (Cineuropa) pe care o puteți vedea în premieră la Timișoara în cadrul Zilelor Filmului German.

Vineri facem un pas într-un viitor în care, la 20 de ani, Zazie încearcă, în zadar, să oprească căsătoria celui mai vechi și bun prieten al său. A doua zi însă își dă seama că este prinsă într-o buclă temporală în care retrăiește ziua nunții din nou și din nou, lucru care o va face să își schimbe complet atitudinea față de iubire. Vedem în ce direcție în filmul EIN TAG FÜR IMMER | O ZI PENTRU TOTDEAUNA.

În HYPERLAND, despre care cei de la Bild scriau că este „un film captivant din punct de vedere vizual și superb compus care prevestește un viitor posibil. […] O spirală uluitoare a unei povești care s-ar putea întâmpla oriunde, oricând și oricui.”,regizorul Mario Sixtus vorbește despre un viitor în care rețelele de socializare au preluat complet controlul asupra vieții oamenilor: fake news, fake facts, campanii de defăimare pe net, toate pe fondul unor acuzații de tentativă de viol pentru care făptașul dă vina pe victimă.

Rămânem în viitor și sâmbătă, 4 martie, când programul începe cu THE TROUBLE WITH BEING BORN | PROBLEMA DE A FI VIU regizat de Sandra Wollner distinsă în 2020 la Berlinale în secțiunea Encounters cu Premiul special al juriului pentru filmul ce spune povestea unei mașini și a fantomelor pe care le purtăm cu toții în noi. Elli este un android programat cu amintiri care înseamnă totul pentru proprietarul ei, dar nimic pentru ea. „Premisa sa îndrăzneață, tratată în mod clar cu atenție și multă grijă, năruie cicluri de gândire chiar și dincolo de cele 90 de minute ale filmului.” scriau cei de la Room with a view.

O altă „dramă puternic emoționantă” din program, de data aceasta în viziunea celor de la Variety, este și filmul LE PRINCE | PRINȚUL cu care se încheie ziua de sâmbătă. În inima Frankfurtului are loc o poveste de dragoste între două persoane din medii culturale complet diferite: un congolez și o nemțoaică se îndrăgostesc și încep o relație, sperând că vor putea rezista presiunilor și prejudecăților celor din jur.

Ultima zi de festival va începe cu ALS HITLER DAS ROSA KANINCHEN STAHL | CÂND HITLER A FURAT IEPURAȘUL ROZ, adaptare cinematografică a romanului pentru copii a lui Judith Kerr, în care micuța Anna trebuie să fugă din Germania împreună cu părinții ei, în 1933, lăsând în urmă iubitul său iepuraș de pluș roz ce va rămâne la Berlin. „În acest film înduioșător și captivant, povestea autoarei este păstrată cu fidelitate, deși detaliile sale dure sau poate mai ciudate sunt atenuate de o patină savuroasă ce dă o strălucire plăcută peliculei.” – Guy Lodge pentru Variety.

| NU, cel mai nou film semnat de Dietrich Brüggemann analizează o relație de iubire timp de șapte ani, în 15 scene. Dina și Michael sunt fericiți la început, însă provocările vieții nu sunt ușor de stăpânit. Un film despre iubire, viață și așteptările uneori absurde la care suntem expuși, „o comedie acidă, manieristă, ce urmărește atent și rece legătura dintre doi oameni care, cu cât este privită mai îndeaproape, pare mai degrabă o construcție socială decât ceva intim. La final nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne întrebăm dacă noi am reușit mai mult în ceea ce ne privește” concluzionau cei de la Variety.

În închidere este programat filmul cu care se va deschide ediția de la București. TOUBAB, „ne va face să ne îndrăgostim atât de tare de personajele sale centrale încât, la finalul filmului, am putea fi chiar noi cei care ar putea să încerce să rezolve situația propusă de scenariu printr-o cerere în căsătorie” se amuzau cei de la Revista Cinema.

Întregul program al ZFG Timișoara este disponibil pe website-ul Cinema Victoria: de unde puteți deja achiziționa bilete.

Cea de-a 15-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco din București între 2 și 5 martie și, în premieră, la Cinema Victoria din Timișoara între 9 și 12 martie, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică prezintă un tablou vast al realităţii germane. ZILELE FILMULUI GERMAN este unul dintre programele culturale cu tradiție pe care le desfășoară în România.

Articolul <strong>S-au pus în vânzare biletele pentru<br>ZILELE FILMULUI GERMAN la TIMIȘOARA<br>ce vor avea loc la Cinema Victoria, între 9-12 martie</strong> apare prima dată în Stirile Banatului.