Care este rolul unui administrator de bloc în secolul XXI


Fiecare dintre noi știe cât de important este ca, atunci când se întoarce acasă, totul să fie foarte bine pus la punct. Indiferent că ne referim la apartamentul propriu sau la scara de bloc, ambele joacă un rol esențial în viața noastră, cea de zi cu zi. Ei bine, la ora actuală, fiecare bloc are un administrator. Rolul acestuia este, în principal, de a se asigura că zonele comune ale tuturor locatarilor de bloc sunt gestionate corect și cu regularitate. Totul de la organizarea unor cutii postale bloc și până la asigurarea că pe scară temperatura este optimă, intră în responsabilitățile unui administrator de bloc. Însă, există o serie de alte responsabilități și drepturi pe care foarte puțini dintre locatarii de bloc ajung să le cunoască. Rămâi alături de noi și descoperă, în rândurile următoare, care este rolul unui administrator de bloc în secolul XXI.

  1. Cine nu poate fi administrator de bloc

În ciuda faptului că, mulți dintre noi consideră că activitatea de administrator de bloc este foarte ușoară și, implicit, oricine poate ajunge să fie administrator de bloc, lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Potrivit legislației actuale a României, nu toată lumea poate să îndeplinească această activitate. Astfel, acest rol este incompatibil cu persoanele care au suferit condamnări pentru infracțiuni de natura economico-financiară. În mod analog, persoanele care sunt înrudite până la gradul al treilea cu alte persoane care deja ocupă funcții de administrare sau control în cadrul asociațiilor de proprietari nu pot fi puse în aceste poziții.

  • Rolurile unui administrator de bloc

Potrivit legislației actuale a României, un administrator de bloc are rolul de a supraveghea nu doar lucrările care privesc administrarea, cat și personal angajat. În același timp, acesta inițiază executarea lucrărilor necesare protejării imobilului, atunci când situația o impune. De asemenea, gestionează contabilitatea și activitatea de casierie, alături de bunurile materiale și fondurile bănești ale Asociației. Atât fondul de rulment, cât și fondul de reparații sunt gestionate de administratorul de bloc, alături de alte fonduri constituite de către Asociația de Proprietari. În același timp, administratorul de bloc afișează lunar lista de venituri și cheltuieli, precum și lista aferentă întreținerii pentru fiecare apartament din bloc.

  • Ce nu poate face un administrator de bloc

Pe lângă drepturile și responsabilitățile care îi sunt asociate, unui administrator de bloc îi este interzis să utilizeze fondurile Asociației de Proprietari în interes propriu sau pentru orice altă activitate, care nu a fost aleasă alături de Adunarea Generală sau de Comitetul Executiv. De asemenea, în cazul în care se dorește schimbarea administratorului de bloc, acest lucru se poate întâmpla doar în cazul în care mandatul a expirat, a fost suspendat sau persoanei în cauză i s-a retras atestatul. În același timp, schimbarea administratorului poate avea loc și în cazul în care acesta nu îndeplinește condițiile pentru desfășurarea activității de administrare.

Oricât de ușoară pare activitatea pe care o desfășoară un administrator de bloc, lucrurile stau cu totul și cu totul diferit.